Puțini oameni îi pot rezista farmecului unui animal mic și adorabil; de la mici cameleoni la viței drăgălași, lumea este plină de astfel de specii. Acum, se pare că lista acestor creaturi incredibil de mici și fascinante a fost completată cu un nou membru: o nouă specie de broască-purice, considerată a fi a doua cea mai mică vertebrată din lume.
A doua cea mai mică vertebrată din lume îi aparține genului Brachycephalus, cunoscut în mod obișnuit sub numele de broaște-purice. Ceilalți șase membri ai genului sunt și ei foarte mici, unii ajungând la mai puțin de 1 centimetru lungime la vârsta adultă. Acești membri sunt faimoși și pentru broasca de aur, de culoare portocalie, care este otrăvitoare.
Cercetătorii au fost alertați asupra unei posibile noi specii datorită sunetelor de chemare produse de adulți, în timpul unor sondaje de eșantionare desfășurate din iunie 2021 până în mai 2022, în Ubatuba, pe coasta statului São Paulo, într-o zonă a Pădurii Atlantice.
„Unul dintre indivizi măsura 6,95 mm, fiind în prezent a doua cea mai mică vertebrată adultă descrisă, fiind doar puțin mai mare decât un alt individ dintr-o specie congenerică (B. pulex)”, au scris cercetătorii într-o lucrare care descrie noua specie.
Deși acest individ semăna mult cu un alt membru al genului său, B. hermogenesi, o combinație de analize morfologice, bioacustice și de ADN a demonstrat că este distinct.
„Este posibil să fi existat exemplare ale noii specii printre cele care au servit ca bază pentru descrierea lui B. hermogenesi în 1998”, a spus autorul principal, Luís Felipe Toledo, sugerând utilizarea tehnicilor de secvențiere a ADN-ului istoric pentru a clarifica eventualele incertitudini. ADN-ul istoric este obținut din exemplare păstrate în muzee zoologice și ierbare.
Noua specie a fost denumită Brachycephalus dacnis, în onoarea Proiectului Dacnis, o organizație neguvernamentală de cercetare și conservare care sprijină protejarea Pădurii Atlantice, notează IFL Science.
Echipa notează că aceasta este a șaptea broscuță-purice descoperită, dar sugerează că ar putea exista și altele, având în vedere că sunt atât de mici și își petrec mult timp ascunzându-se în stratul de frunze de pe solul pădurii, unde se camuflează perfect. De asemenea, ei propun că specii suplimentare ar putea stabili noi recorduri în ceea ce privește dimensiunea minimă a corpului la vertebrate.
„Diversitatea acestor broaște miniaturale poate fi mult mai mare decât credem. De aceea este important să descriem cât mai multe caracteristici, pentru a accelera procesul de descriere și a ne concentra pe conservare cât mai repede posibil”, a spus Toledo.
Broscuțele-purice, în ciuda dimensiunilor lor reduse, împărtășesc unele trăsături cu broaștele mai mari, deși au mai puține degete la mâini și picioare.
„Există broaște mici cu toate caracteristicile broaștelor mari, cu excepția dimensiunii. Acest gen este diferit. În timpul evoluției sale, a suferit ceea ce biologii numesc miniaturizare, un proces care implică pierderea, reducerea și/sau fuziunea oaselor, precum și mai puține degete și absența altor părți anatomice”, a explicat Toledo.
În mod curios pentru aceste broaște, ele nu au stadiul de mormoloc, ieșind din ou direct ca versiuni în miniatură ale adulților.
Studiul a fost publicat în Zoological Science.
Homarul „vată de zahăr” este o descoperire de 1 la 100 de milioane
Minele de aur amenință unele dintre ultimele râuri de somon sălbatic din lume
Luminile stradale modifică frunzele copacilor iar insectele nu le mai pot mânca
Test de cultură generală. Cum pot unii copaci să trăiască mii de ani?